Fara titlu

Stau singura, meditez la ziua de azi si realizez din nou cu aceiasi mirare ca a trecut si mai repede decat alte zile. Nu imi vine sa cred cat de repede au trecut lunile astea, in care s-au schimbat multe, noi am devenit altii, plini de ciuda, si de ranchiune, plini de toate. Nu ne mai ajunge ceea ce avem, si vrem sa profitam dupa oricine, ceea nu imi miroase a bine. E tarziu sa iti ceri scuze, poate chiar nici nu mai semnifica nimic pentru el/ ea, nu e cazul sa o faci doar asa pentru a se simti celalalt mai bine, pentru ca in final oricum va fi altceva decat te gandeai tu.
Aberatile si toate prostile tale, imi vin in cap, nu ca mi-ar fi dor, dar totusi parca zbor in mintea mea, si vor sa imi spuna ceva. Nu as vrea sa zic ceva ce nici nu mai e, dar nici ceva de care nu sunt sigura. Minciunile sunt vorbe, vorbele sunt miciuni, pentru asta am putea incerca sa vorbim mai putin, pentru a minti mai putin decat o facem de obicei. E dificil, pentru ca uneori poate o facem din diferite motive, circumstante, dar totusi hai sa fim sinceri.
Simti ceva ? Spune-mi.
Vrei ceva de la mine ? Cere-mi.
Te pot ajuta cu ceva ? Cu cea mai mare palcere.
Ai ceva cu mine ? Spune-mi in fata, si nu ma lua pe ocolite.
 Daca crezi ca e chiar asa cum zice 'gura lumi' pentru ce mai asculti ce spun eu ? Simt ca vreau sa te iau de mana, sa inchidem ochii, si sa simtim pentru cateva clipe acea liniste care ne acopera. As vrea sa simtim ca suntem doar noi doi, si ca indiferent de orice voi zambi, chiar si atunci cand plag. Nu e simplu intradevar, trebuie sa sti sa te menti, sa ai curaj si binevointa.

Sunt sentimenete, dar nu cred..